1. Muzeul Naţional Slovac – Muzeul Betliar

    Această parte a Muzeului Național este găzduită în fosta cabană de vânătoare a familiei Andrassy în parcul din satul Betliar. Obiectivul său principal este urmărirea stilului de viață și a dezvoltării culturii rezidențiale în rândul nobilimii maghiare.

  2. Gradina Botanică a lui Pavol Jozef Šafárik

    Cea mai întinsă gradină botanică din Slovacia ca suprafaţă este situată în Košice. Gradina Botanică a lui P. J. Šafárik găzduieşte aproape 4 000 de specii de plante, printre care există șase specii protejate din Slovacia de Est și opt specii pe cale de dispariţie. Colecţia de aproximativ 1 200 cactuși și plante suculente este, de asemenea, foarte apreciată.

  3. Peştera Gombasecká

    Această peşteră cu stalactite în valea Slana la aproximativ 10 km sud de Rožňava a fost deschisă pentru turişti în 1955 și oferă un traseu de vizitare lung de 300 de metri.

  4. Capela Sf. Mihail din  Košice

    Capela este închinată Arhanghelului Mihail, însoţitorul sufletelor spre lumea cealaltă și a fost construită la mijlocul secolului al 14lea ca și capelă funerară pentru catedrală pe terenul cimitirului medieval al oraşului. Deasupra ușilor la sacristie este cea mai veche stemă a oraşului Košice.

  5. Catedrala Sf. Elisabeta din  Košice

    Caracteristic pentru centrul orasului Košice este Monumentul Cultural Naţional, catedrala Sf. Elisabeta. Catedrala Sf. Elisabeta este cea mai mare biserică din Slovacia, cu o lungime externă de 60 m și o lăţime de 36 m. Printre decoraţiunile interioare se află minunatul altar gotic al catedralei Sf. Elisabeta care are cel mai decorat altar din Europa – 48 picturi într-un singur altar. Catedrala are, de asemenea, alte nouă altare în stilurile gotic, baroc sau neo-gotic.

  6. Morske oko

    Lacul Morske oko (Ochiul mării) este o rezervaţie naturală naţională situată la o altitudine de 618 m în estul Zonei de peisaj carpatic protejat aproape de satul Remetské Hámre. În trecut acest lac natural, înconjurat de pădurile de fag din Vihorlat, era numit și Marele lac Vihorlat. Cel mai mare lac din muntii Vihorlat, este și cel mai mare lac vulcanic din Slovacia și există puține care să-l egaleze în toate zonele muntoase vulcanice din Europa.

  7. Parcul Naţional Paradis Slovac

    Este una dintre cele mai semnificative zone din Slovacia, și datorită gradului de păstrare și concentrare a caracteristicilor sale naturale și pentru excepţionala sa valoare naturală și estetică, în 1964 a fost declarat Zonă de peisaj protejat, iar în 1988 Parc Naţional. Paradisul Slovac este caracterizat printr-o topografie carstică pe falii, cu numeroase ravene, rigole, văi înguste și canioane. Acest parc național are cea mai densă rețea de trasee pentru drumeții dintre toate zonele protejate ale Slovaciei, cu o lungime totală de peste 300 km. Mai oferă vizitatorilor 33 km de trasee naturale și 110 km de trasee pentru biciclişti.

  8. Castelul Spiš

    Această bijuterie istorică, semnul de identificare a localităţii Spiš, este cel mai mare complex de castele din Europa Centrală, și se afla pe Lista Patrimoniului Mondial Natural și Cultural UNESCO din anul 1993. Castelul care se înalta maiestuos pe o stancă de travertin la o înălțime de 634 de metri deasupra nivelului mării, a impus respect pe o zonă întinsă timp de mai multe secole.

  9. Drumul vinului de Tokay

    Regiunea viticola Tokay se află în zona joasă Zemplin pe malurile râului Bodrog. Conform anumitor surse istorice, numele regiunii derivă din slavona veche unde cuvântul stokaj, înseamnă confluența a doua râuri (în acest caz Bodrog și Tisa). Acum, în ciuda faptului că regiunea viticolă Tokay are o suprafaţă de numai 907 hectare, fiind cea mai mică regiune de acest fel din Slovacia, pentru mulţi oameni este încă cea mai atractivă. Motivul este gustul foarte special al vinului de Tokay, rezultat din lumina soarelui, sol format din roci vulcanice și o metodă unică de maturare și de producție. Poate de aceea oamenii descriu acest vin ca un elixir cu rare puteri vindecătoare. Vinul de Tokay are și un alt nume: Vinum Regum – Rex Vinorum , Vinul regilor – Regele vinurilor.

  10. Turnul Sf. Urban,  Košice

    Turnul înalt de 45 m a fost iniţial clopotniţa Catedralei Sf. Elisabeta în secolele al 14lea – al 15lea și a dobândit forma sa renascentistă în 1628. Turnul este dedicat Sf. Urban, patronul producătorilor de vin, pentru că extinderea oraşului s-a datorat producţiei de vin. Un model al clopotului se află în fața turnului.

  11. Traseu natural sus în cheile Zadiel

    Acest traseu este o călătorie în cerc, începând și terminându-se la stația de autobuz din satul Zadiel. Vizitatorii sunt familiarizați cu caracteristicile naturale ale părții estice ale carstului slovac. Locurile de cel mai mare interes sunt, probabil, chiar cheile Zadiel, create de râul Blatnica care a săpat treptat în calcarul podişului Zadiel.