Țuica (pronunţata: [ˈt͡sujkə]; uneori se scrie tuica, tzuika, tsuika, tsuica, sau tzuica) este o băutură alcoolică tradiţională românească ce conţine 28%-60% alcool per volum (de obicei 40-45%), fabricată numai din prune. Alte băuturi alcoolice care sunt produse din alte fructe sau cereale se numesc "rachiu" sau "rachie."

În mod tradiţional, țuica se fabrică de pe la începutul lunii octombrie până pe la început de decembrie (după ce s-a încheiat producerea vinului). Procesul trebuie în general încheiat înainte de Crăciun, ca să nu se lase munca neterminată pentru anul următor. Dacă se folosesc prune, ele trebuie lăsate la fermentat (macerare) timp de 6–8 săptămâni, în butoaie mari sau căldări).

În conformitate cu tradiţia și standardele româneşti (SR) distilarea trebuie făcută în alambic de alamă, (cazan - imaginea [1]), folosind și acum o sursă de foc tradiţională (în general lemn, dar și cărbune).

Temperatura este controlată tradiţional interpretând sunetele scoase de alambic și gustând fiertura în anumite momente ale procesului. De obicei, acest proces rezultă în trei categorii de țuică:

• Foarte tare – distilată de doua ori, în general un sfert din producţie, și prima care iese din alambic; în jur de 55-60% alcool per volum, fiind mai tare decât palinca; numită fățată sau întoarsă în funcţie de regiune; cea mai vestită țuică se serveşte înainte de mâncare; la țară, de obicei, se servesc musafirii cu această băutură.
• normală (cunoscuta ca 'vodcă' după vodka rusească) – ultima care iese din alambic; in jur de 20-30% alcool;

După distilare, țuica poate fi lăsată să se matureze între șase luni și zece ani în butoaie de stejar (rezultatul este o culoare galbenă perlată, are o aroma puternică, și este cunoscută ca țuică bătrână), sau poate fi consumată imediat (țuică proaspătă). Oamenii care fabrică țuică sunt adesea numiţi țuicari, căzănari, cazangii, dar aceasta diferă în funcţie de regiunea geografică. Amestecată cu apă, țuică nu ar trebui niciodată să se facă albă sau opacă.

Țuica are strălucirea lunii, se prepară folosind metode tradiţionale atât pentru consum personal cât și pentru vânzare. Deşi este ilegal, guvernul tolerează practica datorită caracterului tradiţional al băuturii. Țuica se vinde în pieţe și târguri, și pe marginea drumului, în sticle PET neetichetate. Unele comunități au obţinut licenţa de producţie și o produc legal.

Un tip vestit este "țuica cu fruct." Aceasta este o sticlă de țuică ce conţine un fruct întreg (de obicei un măr sau o pară). Se obţine prin legarea sticlei goale în copac primăvara sau vara devreme astfel ca fructul să crească în interiorul sticlei.

Termenul generic de "țuică" cuprinde rachiul de prune (jinars, horincă, cocârț, tura) și alte rachiuri de fructe. S-a creat un nomenclator specific pentru țuică, ce cuprinde variante ca bătrână, selectată, superioară, etc.

O clasificare simplă a tipurilor de țuică este :

• țuică = un termen generic pentru o băutură alcoolică distilată din fructe
• palincă = rachiu de prune dublu distilat (termenul "palincă" (pentru "țuică tare") nu este acceptat în nomenclatorul oficial publicat de ASRO.
• horincă = rachiu de prune dublu distilat
• fățată = varianta cea mai tare, dublu distilat (similar cu horincă și palincă)
• frunte = chiar prima țuică care iese din alambic în timpul procesului de distilare; are un gust unic și o tărie diferită de restul